Un mix perfect

Un lucru pe care am omis sa vi-l spun de-a lungul timpului e faptul ca iubesc Grecia.

Primul contact (si ultimul pana azi) pe care l-am avut cu Grecia a fost in luna de miere. Da, stiu ca suna siropos, dar n-are nici o legatura.

Inainte cu vreun an de nunta noastra, sa tot fie vreo 5-6 ani de-atunci, sora mea a plecat pentru o vreme in Grecia. Unul dintre lucrurile pe care mi le-a spus cand s-a intors a fost ca ea e ferm convinsa ca asta e tara ideala pentru mine. Nu am insistat prea mult pe detalii la momentul respectiv, insa cand a trebuit sa decidem destinatia pentru concediu, alegerea a fost unanima!

Pentru mine luna de miere a fost o experienta unica! (nu va ganditi de-aiurea ca nu ala e subiectul discutiei ). In primul rand a fost primul drum al meu cu avionul. Nu va pot explica cam ce senzatie de suspendare si ce calduri m-au luat la decolare si aterizare! Aveam senzatia ca vad in jos sub picioare, cum e la telescaun. Sotul meu, un dragut de altfel, ma incuraja: "astea turbulente? Stai sa vezi ce urmeaza, ca asta e nimic!" Dragul de el, ce se mai distra el pe seama mea! Lasa ca mi-o veni si mie randul la un moment dat!

Intr-un final glorios am aterizat la Rodos: “destinatia finala a calatoriei noastre de astazi”, cum zic insotitoarele de bord. Schimbarea fata de peisajul clasic mi s-a parut extraordinara! Invatata cu vegetatia relativ abundenta de la noi (exceptand zonele defrisate ca sa tranteasca cate un cartier de blocuri) mi s-a parut socant sa vad o uscaciune crunta de jur imprejur, presarata doar cu maslini, care, in camp, cred ca sunt singura chestie verde. Dupa cateva minute de mers pe un drum uscat, au inceput sa apara pe marginea drumului o multime de leandri infloriti, imensi si foarte viu colorati. In acel moment m-am declarat multumita. Cred ca am facut cateva zeci de poze cu leandri, ficusi si cactusi imensi. Umblam de la unul la altul ca sa ii pozez, il puneam pe sotu’ sa ma pozeze langa ei, ca sa se vada clar in poza ca sunt de 3 ori cat mine.

Dupa treaba cu plantele am trecut la fauna marina: inca vreo cateva zeci de poze cu pestii care se bateau pe painea pe care le-o aruncasem in apa si multi arici de mare care stateau pe pietre. Un deliciu!

Sa va mai spun si de miile de yacht-uri “parcate” frumos in port... unul avea pe ponton un presulet sa te stergi pe picioare pe care scria “welcome on board”, numai ca era plecat in larg .

Imi amintesc perfect fiecare experienta: scufundarile la care am hranit pestii pana m-au muscat de deget, dar n-am putut sa tip ca mi-era sa nu iau apa la bord, terasa absolut geniala pe care am mancat fructe de mare cu sotul meu la o ora tarzie in noapte, toti comerciantii care ne strigau care mai de care, in speranta ca o sa luam ceva de la ei, excursia la Simi, insula de pescari, saraca dar foarte frumoasa, cu casele colorate de parca ar fi fost facute din turta dulce... si multe. Imi amintesc ce am facut in fiecare seara, cu serile grecesti la care ne chinuiam crunt sa invatam pasii dansurilor grecesti, dar stand pe scaun! Ideea era ca daca venea vreunul sa ne ridice sa stim macar sa miscam picioarele si sa nu fim la fel de penibili ca aia de dinaintea noastra! Si serile in care jucam air hockey la hotel! )

Toate astea au fost experiente pe care sigur nu o sa le uit toata viata mea, dar care au stat ingropate acolo in memorie, langa alte experiente frumoase, pana astazi, cand m-am intors in Grecia. Inca din momentul in care am urcat in taxi si am auzit muzica greceasca, amintirile au inceput sa imi revina incet, incet. Punctul culminant a fost cina pe care am luat-o singura pe o terasa pustie, suspendata deasupra unor stanci. In apa, o multime de oameni care se relaxau dupa o zi de munca, undeva in stanga un domn la varsta a treia a venit pregatit de acasa cu scaunel si unelte de pescuit, s-a instalat, dupa care a venit la terasa si si-a comandat un frappe! Am tot asteptat sa prinda ceva, dar omul venise acolo doar sa se relaxeze, asa ca nu se grabea foarte tare sa caute capturi.

Acum, la tot mixul asta adaugati si un apus de soare genial si niste barcute pe apa in larg, conturul unor insule... eee... v-ati facut déjà un peisaj?

Acum poate intelegeti de ce Grecia ar fi una dintre tarile in care m-as muta fara sae zit prea mult. Pacat de criza asta si toate grevele. Pe-astea le-am scos din mix ca sa nu stricam peisajul! Oricum, chiar si ca destinatie de vacanta, tot mi se pare o varianta geniala, asa ca sa nu va mirati cand o sa va povestesc de urmatorul concediu, care poate va fi in Grecia!

asa arata un om incantat!

peisaj de mare cu nori si oameni balacindu-se!

si domnul pescar

Schimbare, incerc adaptare!

In urma cu mai mult de un an m-am apucat sa scriu pe blog pentru ca simteam nevoia sa vorbesc. Nu prea aveam cu cine, dar aveam foarte mult timp. Nu prea aveam nici prea multe de spus, pentru ca nu sunt prea multe lucruri de povestit cand stai acasa cu copilul.

Ma uit in urma si zambesc cand imi dau seama ce schimbare a intervenit in ultimele luni. Acum am o multime de experiente, pareri, senzatii pe care as vrea sa le impartasesc, dar nu am timp. In momentul in care imi vine in cap o idée ma gandesc déjà cum sa se numeasca postul si cum sa il formulez, dar din pacate nu prea se mai concretizeaza. Ma uitam la un post mai vechi, in care eram oarecum dezamagita de faptul ca nu reuseam sa imi gasesc un job care sa ma atraga. Era un fel de a ma plange de un program mai mult decat relaxant. Mi se pare foarte distractive felul in care omul tanjeste dupa ceea ce nu are si la scurt timp dupa incepe sa tanjasca dupa ce a avut! Nu stiu cand o sa invatam sa ne bucuram de ceea ce avem.

Hai ca iar am vorbit mult inca de la introducere!

De mai mult de 6 luni am revenit in campul muncii cu forte proaspete. Un domeniu interesant si foarte activ: bauturile alcoolice. Inca de la interviu mi s-a prezentat foarte clar faptul ca va trebui sa ies mult in cluburi, sa calatoresc mult sis a lipsesc de langa familie. A fost o decizie pe care mi-am asumat-o.

Oricum, cand am auzit de cluburi ma gandeam ca o sa fie dragut ca si-asa mie imi place sa ies si nu prea am ocazia. La nici un moment nu am luat in calcul faptul ca ma duc cu treaba cand ies, ca va trebui sa merg in mai multe locatii pe seara, adica aia cu distractia in club se intampla doar cand te duci cu o sleahta de prieteni special pentru asta.

Partea cu calatoritul m-a atras si mai mult. Ma gandeam ca o sa vad o multime de locuri noi pe care altfel probabil ca nu as avea ocazia. Nici aici nu am luat in calcul faptul ca nu o sa am timp sa vizitez propriu-zis nimic si ca tot ce o sa vad o sa fie din taxi sau metrou pe drum spre intalniri si ca o sa am o imagine buna a locurilor vazute din avion.

Ma asteptam sa-mi fie foarte greu ca nu o sa vad copilul atat cat mi-as dori si ca nu o sa mai am timp suficient sa stau cu el, dar nu m-am gandit cat o sa sufere el! In momentul in care creste si incepe sa inteleaga ii e din ce in ce mai greu sa accepte ca mai sunt si alte lucruri in viata parintilor care le ocupa mult timp si din pacate ei nu sunt pe primul loc din toate punctele de vedere. Si merge prin toate camerele si repeta: “nu-i mami, nu-i tati”.

Toate astea sunt din seria: ai grija ce iti doresti ca s-ar putea indeplini.

Asta este o constientizare si o strigare disperata a mamei din mine care incearca sa gaseasca un echilibru intre un job frumos, dar solicitant si un copil genial, dar care si el cere timp si care ar trebui sa fie pe primul loc. Din pacate este un cerc vicios si trebuie sa ai destula putere ca sa gasesti Solutia echitabila. Este un adevar al vietii multor parinti de varsta noastra, care se zbat sa gaseasca acea solutie salvatoare!

2010 in review

The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:

The Blog-Health-o-Meter™ reads Wow.

Crunchy numbers

A Boeing 747-400 passenger jet can hold 416 passengers. This blog was viewed about 2,200 times in 2010. That’s about 5 full 747s.

In 2010, there were 21 new posts, not bad for the first year! There were 34 pictures uploaded, taking up a total of 9mb. That’s about 3 pictures per month.

The busiest day of the year was February 17th with 109 views. The most popular post that day was Prima.

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were facebook.com, s.maxthon.com, mail.yahoo.com, in2itiveblog.wordpress.com, and preculina.weblog.ro.

Some visitors came searching, mostly for nico dumitrascu blog, desene in creion flori, nico dumitrascu, desene cu flori, and licitatii pictura 2010.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

1

Prima February 2010
4 comments

2

Bebe February 2010
5 comments

3

24 vs neveste disperate February 2010
10 comments

4

Statul dauneaza grav sanatatii June 2010
4 comments

5

Dupa vernisaj April 2010
2 comments

Copilarie 4

Primele mele cuvinte nu au fost clasicele “mama” sau “tata”, ci “Lili, gentuta”. Lili e sora mea, mai mare decat mine cu 5 ani. M-am nascut cu ochii pe ea si pe gentuta mea alba cu pestisori gri sau bleu (asta chiar nu-mi mai amintesc exact). Cand am aparut in peisaj a fost incantata ca eram ca o papusa vie, dar a venit momentul botezului, cand toata lumea venea mai intai la mine. Acesta a fost momentul in care m-a vazut ca pe o amenintare, dar nu a tinut-o mult ca si-a dat seama ca poate scoate un ban cinstit, asa ca ii santaja pe copiii de pe strada: “daca vrei sa o vezi pe sor-mea imi dai si mie mingea ta!”. Si uite asa a iesit spiritul antreprenorial la iveala. De cand era mica isi dorea sa se faca profesoara, asa ca alinia papusile pe pat si scotea tot praful din ele ca nu isi invatasera lectia. A fost perseverenta si a facut facultatea de litere si a si predat cativa ani. Eu cand eram mica si ma intreba cineva ce o sa ma fac atunci cand o sa fiu mare, le spuneam ca nu stiu, dar ca o sa conduc un taxi verde si o sa am portbagajul plin de bunatati pentru mamaie si tataie. Nu ma intrebati de ce taxi si de ce verde, ca nu stiu sa va explic. Cand eram la facultate ma intreba tataie ce facultate fac si ma chinuaim din greu sa ii explic ca fac Management. Si ma intreba : « si ce o sa iesi cand termini ?» Hmmmm … sa ii spun ca manager era cam stupid, asa ca evitam raspunsul. De fiecare data cand ma gandesc la copilarie imi revine imaginea surorii mele in minte. Cand eram mici se practica adormitul copiilor pe picioare. Nu stiu daca ati avut parte de de-astea, dar pentru care nu stiu despre ce discutam trebuie sa explic ca procedeul consta in a pune pe picioare o perna si copilul pe perna. Ca sa adoarma il leganau parintii sau bunicii pana le amorteau picioarele. Eu fiind al doilea copil nu am avut foarte mult parte de asta de la parinti sau bunici, ca deja erau satui saracii, asa ca locul lor a fost luat de Lili. M-a leganat saraca pe picioare pana nu mai aveam loc. Un alt obicei al copilariei era sa ma prinda de la subrat si eu sa ma las moale ca sa ma faca ursulet. Si mie nu-mi placea deloc sa ma alint!  Dintotdeauna mi-a fost frica de intuneric. Cand eram copil ca sa merg la baie o trezeam ca sa mearga cu mine. Cred ca si acum ma mai aude noaptea “Lili, fac pipi!”. Si mergea saraca, fie vara, fie iarna, cu mine. Problema cea mai neplacuta era cand eram la tara in vacanta si in mod deosebit iarna. Cred ca ii ingheta si sufletul! Copilaria noastra a fost marcata nu numei de evenimente frumoase, ci si de unele mai triste. Cea mai importanta este legata de starea de sanatate a mamei, care nu era chiar dintre cele mai bune. Cand il auzeam pe tata in miez de noapte ca striga “Marie, Mariuta”, ne era clar ca nu e bine. Mama sufera de spasmofilie si de tensiune oscilanta si de cand ma stiu a avut crize in care tremura foarte tare si i se inclestau mainile si gura. Toate astea apareau pe fondul oboselii si al stresului. Una dintre cele mai grele amintiri este de cand aveam vreo 10 ani si Lili vreo 15. Mami avea inca o criza si Lili s-a dus la ea ca tati sa poata chema salvarea. Eu stateam in camera si plangeam si ma rugam la Doamne-Doamne sa o tina sanatoasa pe mama mea, sa nu moara. La un moment dat s-a facut liniste si am iesit sa vad ce se intampla. Exact cand am iesit eu am vazut ca Lili e la baie cu mami si am vazut-o pe mami cum se prabuseste. Sora mea a inceput sa tipe la mine sa intru inapoi in camera. Nu cred ca pot descrie frica cu care am stat toata noaptea si cat am plans rugandu-ma sa nu fi murit mamica mea. Evenimentele de genul asta erau marcate de bucuria de o vedea sanatoasa si zambitoare la cateva zile dupa. Cand ne-am facut mai mari ne-am pastrat obiceiul de a merge la tara in vacante. Lili fiind mai mare a inceput sa mearga la discuteca la caminul cultural din sat. De cele mai multe ori bunica mea ma trimitea cu ea. Nu pentru ca ar fi tinut sa ma distrez si eu ci pentru ca stia ca o sa mi se faca somn devreme si o sa o aduc acasa pe la 12:00. In afara de asta eu nu prea stiam sa mint sau sa ascund din ce vedeam, asa ca dimineata urmatoare avea un raport complet despre tot ce s-a intamplat sau discutat acolo. Si ia uite cum se up-data bunica mea cu stiri. In serile in care nu mergeam si eu cu ea nu puteam sa dorm pana nu o vedeam acasa. Daca intarzia mai mult incepeam sa ma ingrijorez si ma apuca si plansul de frica sa nu fi patit ceva, dar pana la urma aparea si ziua urmatoare aflam ce bine s-a distrat. Acum, dupa mai mult de 25 de ani, avem copii carora sa le purtam de grija asa cum ne purtam una alteia cand eram mici si avem momente cand ne-am dori sa revenim la varsta grijilor marunte, dar am ramas cu amintirile.

Etichete:amintiri, copilarie, nico dumitrascu, nicoleta dumitrascu, nicoleta dumitrascu blog, parinti

Craciun fericit!

De cand cu serviciul asta m-am luat cu treaba si nu am mai apucat sa impartasesc nimic cu lumea!

Ei bine, de vreo doua luni iaca am inceput munca! Asa cum speram am schimbat angajatorul, asa ca acum sunt in perioada de induction, care, dupa cum se vede imi ocupa mult timp. Nu o sa va impui capul cu detalii legate de asta, dar oricum, de mentionat ca e bine!

Scopul postului asta era sa va urez tuturor sarbatori fericite si sper sa va bucurati si voi, ca si noi, de toate maruntisurile care fac zilele astea deosebite si timpul petrecut cu familia foarte apreciat. Sa faceti un carnacior, o sarmaluta, un brad, un mos deghizat, un cozonac, o tuica fiarta (sau vin fiert, dupa preferinte) si mirosul ala din casa care se formeaza din toate de mai sus, la care adaugam si portocala proaspat curatata. Hmmm! Simtiti mirosul? Daca nu, inseamna ca inca nu ati finalizat pregatirile!

Va urez tuturor sa va bucurati de un Craciun plin de bunatati si momente frumoase!

Va pup!

Copilarie – partea a treia

Traim cu totii intr-o vesnica criza de timp. Din pacate atunci cand am crescut au venit si responsabilitatile si vesnica proritizare a timpului care cateodata ne iese, cateodata nu. Din cauza asta am tot ezitat inainte sa trec la partea a treia, care este despre parinti. Am asa de multe amintiri, dar pentru ca stiu ca voi, cei care cititi, nu aveti mult timp, trebuie sa le prioritizez.

Ca sa incep cu inceputul, parintii mei sunt absolut minunati, iar eu sunt topita dupa ei. Desi sunt un cuplu destul de clasic, cu vesnicele discutii referitoare la sforait si ajutor in gospodarie, care vine sau se lasa asteptat, au un farmec fantastic.

Tatal meu, de cand mi-l amintesc, este foarte vorbaret. Nu cred ca exista vecin pe care sa nu il stie. Cand aveam casa la munte plecam cu totii la plimbare, dar el ajungea mereu cu cel putin jumatate de ora mai tarziu pentru ca se mai intalnea cu ‘nea Gigi sau cu ‘nea Vasile. “care ‘nea Gigi, mai taticule?” “Cum, nu-l stii? Ala care sta la trei case de noi si a carui fata nu stiu ce face si care e casatorita cu nu stiu cine” Asa e tatal meu. Sta de vorba cu ei si retine o cantitate fantastica de informatii.

Cand eram pustoaica eram inebunita sa ma duc cu el la cumparaturi. Nici nu va dati seama ce haine meseriase imi luam. Mama era disperata ca ii termin toti banii cand ma duc cu el. Sincer nu o faceam intentionat, dar am aflat atunci ca am asa o privire cand imi place ceva, ca nu ma poate refuza nimeni. Cand aveam 15 ani am plecat pentru prima data la mare fara parinti. Evident ca trebuia sa ma pregatesc, asa ca m-am dus sa imi cumpar costum de baie. Tin minte ca un costum de baie costa cam 30 000 lei la momentul ala. Eu am fost cu tata si mi-am luat costum de 90 000 lei. Avea si fustita pe deasupra! Sa va mai explic reactia mamei? Mai bine lasa!

Cand vroiam sa ma duc la o petrecere ma duceam sa o intreb intai pe mama. De regula raspunsul era acelasi: “nu stiu, vorbeste cu tac-tu!”. Ma duceam sa il intreb si erau doua variante: daca zicea “legea lui om: om trai si-om vedea” era de bine, dar daca zicea “nu”, apai nu era, puteam sa ma dau eu in fund si-n cap.

Visul lui, de cand eram noi copii era sa se retraga la tara. Evident ca se glumea mult pe tema asta. Visa sa doarma pana tarziu si sa aiba o angajata care sa-i strige la geam: “conasu’, e gata cafeaua!”.

Imi amintesc de el, saracul, la serbarea mea din clasa intai. Era serbarea cu abecedarul. Eu eram litera T, dar eram si primavara. Mama mea imi comandase o rochita verde si o coronita la croitoreasa ei, numai ca nu stiu din ce cauza nu a fost gata decat rochia, dar fara jupe si coronita. Mama nu a putut ajunge la serbare, asa ca s-a trezit tati cu mine si cu o rochie si cu misiunea de a ma face sa seman cu primavara. Cu farmecul lui le-a vrajit pe niste mamici care m-au imbracat cu multe fuste de pionier pe sub rochita, ca sa para cat mai umflata si mi-au facut o pseudocoronita din floarea miresei de la un buchet de-al invatatoarei. Oricum, a scos-o la capat!

Am omis sa va spun ca are un umor fantastic! Are cate un banc sau o vorba de duh pentru orice situatie! Asa am devenit si eu o resursa la capitolul vorbe din “batrani”.

In ultima vreme ma distram cand am descoperit ca nu sunt singurul copil care isi dorea sa fie bolnav numai sa aiba parte de mai multa atentie din parte parintilor. Am citit aceeasi idee in vreo cateva carti, asa ca am ajuns la concluzia ca nici unui copil nu  i se pare ca petrece suficient timp cu parintii lui. Nu trebuia sa ma chinui prea mult pentru ca pana am terminat facultatea am avut probleme cu amigdalele, asa ca avem parte de dragaleala.

Nu am fost foarte mancacioasa in copilarie, asa ca saraca mama mea ca sa ma faca sa manac imi gatea numai mancarurile care imi placeau si pana in clasa a patra imi dadea sa mananc ca la bebelusi. Acum ca sunt si eu mama imi dau seama cat s-a chinuit saraca!

Sambata dimineata aveam program de gatit. Ma trezeam devreme cu ea si mergeam la piata. Era ziua mea preferata. Imi placea sa merg la piata ca imi mai pica si mie cate o bluza sau cate un fruct de care mi se facea super pofta. Cand ajungeam acasa ne apucam sa gatim. Imi explica la fiecare ingredient pentru ce e bun si cum sa faci ca sa ii conservi cat mai mult din savoare.  De acolo mi se trage dragostea pentru gatit. Normal ca toamna eram prezenta la pregatitul muraturilor. Daca vreti sa vedeti mostenirea familiei va arat pivnita mea.

Au folosit de-a lungul copilariei tot felul de tehnici pentru a ne da lectii despre viata. In afara de teorie, exista si partea practica. De exemplu, ca sa ne invete valoarea banilor nu ni-i dadeau pur si simplu, ci faceau diverse “concursuri” de genul – cine spala un halat primeste 10 000 lei. Nici acum nu inteleg cum de castigam eu concursurile si spalam la halate de imi iesea pe nas.

Cand eram prin clasa a patra am primit interdictie sa mananc seminte in casa. Cand veneam din vacanta de vara nu puteam sa vin cu mana goala, ci veneam cu “soroaica” (asa se spune la floarea soarelui in partile noastre). Ce m-am gandit eu: daca nu am voie in casa, probabil ca pe casa am voie. Mi-am luat doi prieteni si un buzunar mare de seminte si ne-am urcat pe casa si da-i si mananca, pana la un moment dat cand a venit mama de la serviciu. M-a luat cu binisorul ca sa intru in casa: “nicusor, hai la mami” si a intrat Nicusor, numai ca dupa m-a pedepsit! M-a inchis in pivnita. Sa nu va inchipuiti ca era un beci de-ala scarry ca in filme! Era un demisol care era chiar locuibil, dar ideea de pedeapsa m-a terminat. Asa ca stateam pe la usa si plangeam: “Mamicuta mea, scoate-ma de aici! Promit sa nu mai fac!” Acum ma distrez, dar ea saraca statea si plangea pe cealalta parte a usii si de sperietura si de mila pentru mine.

Norocul meu a fost ca m reusit intotdeauna sa ma simt foarte apropiata de ei si sa ii consider chiar cei mai buni prieteni ai mei. M-au sustinut, desi nu intotdeauna, dar daca au gresit au recunoscut verbal sau faptic!

In cocluzie : am niste parinti meseriasi!

Din capitolul urmator: sor’meo pregateste-te J

Etichete:copilarie, nico dumitrascu, nicoleta dumitrascu blog, parinti, timp liber

Copilarie – partea a doua

Cand ma gandesc la bunica imi vin de-a valma o multime de amintiri. Imi amintesc cum ne facea baie intr-o copaie mare de lemn si dupa ce termina cu noi isi facea si ea baie, apoi spala. Ne spalam cu apa de ploaie ca sa se “descleieze” parul bine. Cand finalizam cu spalatul urma partea care ne placea cel mai mult: puteam sa o pieptanam si sa ii impletim parul. Saraca de ea, nu stiu de unde avea atata par, ca la cum o jumuleam noi, mai ales ca ne certam ca vroiam amandoua si nu ne ajungea parul. Ca sa ne impace ne punea sa ii facem doua cozi. Acum s-a tuns! Cred ca ii era frica de stranepoti sa nu aiba aceleasi porniri!

Fiind la tara, se pastra cu sfintenie obiceiul mersului la biserica, in mod deosebit de sarbatori. Eu ma infiintam langa ea, cu un cosulet de mana pe care il primisem de la celalalt bunic al meu. Nu conta ca trebuia sa ma trezesc la patru dimineata ca sa merg cu ea. Toata lumea credea ca ma duc la biserica de credincioasa, dar la cei nici 10 ani pe care ii aveam, ma interesa mai mult sa ajung prima la ce impartea lumea, ca daca ajungeam acasa ma bateam cu sor’mea si cu tataie pe pestele prajit si pe alte dulciuri! Asa le aveam pe ale mele asigurate! Daca era ceva ce nu-mi placea faceam pe fata buna si le opream si eu pentru ceilalti!

De la bunica mea am invatat o multime de prostii, pentru ca fiind multa vreme noi doua imi povestea o multime de intamplari si spunea lucrurilor pe nume, fara prea mari ocolisuri.

Ma distra cand se inversuna impotriva bunicului. A fost la un moment dat o discutie foarte aprinsa in casa pentru ca bunicul meu vroia placinta de dovleac data cu ou pe deasupra ca sa fie mai rumena. Bunica nu a fost de acord si i-acontestat experienta lui in bucatarie, ceea ce zau, dar chiar avea dreptate. El de suparare i-a aruncat coca si a plecat. Si bunica nu s-a suparat, nu a plans, ci l-a incuiat pe afara si si-a continuat placinta asa cum ii place ei, fara ou pe deasupra.

Daca tot am ajuns la placinta trebuie sa spun ca face niste mancaruri foarte gustoase. Se poate sa mi se para asa de bune si pentru ca am crescut cu ele, dar nu pot sa nu salivez cand ma gandesc la mancarea de rosii cu ardei, sau la ciorba de cartofi cu rosii sau la ostropel sau la mancarea de cartofi cu prune mmmmm…. numai bunatati!

Una dintre treburile la care ma punea si nu imi placea absolut deloc era sa stau cu curcile. Trebuia in fiecare zi, dimineata si dupa amiaza, sa stau si pazesc curcile sufletului care trebuiau sa pasca pe “rezerva” (asa se numeste trotuarul in partea locului, pentru ca in loc de ciment este iarba si nelipsita bancuta). Sa nu va inchipuiti ca stateau unde trebuia, ci o luau pe strada, unde nu am inteles niciodata ce mancau, sau incepeau sa fuga de nebune si pana le ajungeam eu deja erau in porumbul cuiva. Nu va explic ce “dragut” era sa scoti o multime de curci dintr-un lan de porumb! Dupa multi ani, trecuta de traumele copilariei mi-am dat seama ca acum m-as duce cu draga inima sa alerg dupa curci sau sa stau pe marginea drumului, fara sa imi spuna cineva ca nu mi-am atins “targetul” de mancare per curca, sau ca nu am respectat “DL-ul” de intors cu curcile acasa!

Tot legat de bunica imi amintesc de noptile in care sora mea se ducea la discoteca fara mine (ceea ce se intampla destul de rar, saraca de ea). In serile alea dormeam cu bunica. De obicei nu puteam adormi decat daca stiam ca a venit si sora mea, asa ca pana sa o aud pe ea venind ma apucau niste spaime crunte, ca poate a patit ceva. In alte nopti puneam capul pe pieptul bunicii sa vad daca mai respira si plangeam pana la epuizare cand ma gandeam ca la un moment dat o sa moara. Stiam asta de la ea, ca imi arata lada cu hainele “de sus” care erau pregatite “ca sa nu va chinuiti voi, maica, atunci cand om muri! sa le aveti pe toate gata!” Si le au pregatite toate, inclusiv prosoape!

to be continued…